Dupa decizia de procurare a 2 baterii ale sistemului israelian Iron Dome, pentru paza capitalei Statelor Unite, iata ca americanii recurg la aceasta solutie si pentru protejarea bazelor din zona Golfului.
Asa dupa cum am vazut si din evaluarea facuta de specialistii elvetieni, sistemele Patriot in configuratia actuala, PDB 08, nu sunt in masura sa asigure protectia impotriva rachetelor cu raza scurta de actiune, SRBM, a dronelor si a rachetelor de croaziera.
Aceste slabiciuni ale sistemului Patriot erau cunoscute si au fost prezentate Congresului American intr-un raport inca din anul 2016, inainte ca Romania sa se decida in favoarea unei achizitii masive a variantei actuale a sistemului.
In Septembrie 2019, intr-un atac iranian asupra nodului petrolier Al Abqaiq, apararea antiaeriana saudita, din care faceau parte si citeva sisteme Patriot, a fost facuta sah-mat, de catre o combinatie de drone si rachete de croaziera. Initial acest atac fusese revendicat ca fiind lansat de pe teritoriul Yemenului de rebeli Hutis sprijiniti de Iran, insa cerceterile ulterioare facute de un grup de experti independent l-au atribuit Iranului.
Administratia Biden a anuntat recent o serie de masuri menite sa detensioneze situatia din Orientul Apropiat, menite printre altele sa reduca seria de atacuri cu rachete balistice si de croaziera asupra Arabiei Saudite.
In paralel administratia americana a decis intarirea apararii antiaeriene a bazelor americane din Golf, primind acceptul Israelului pentru a plasa baterii ale sistemului Iron Dome pe teritoriul statelor unde exista baze americane.
Aceasta decizie este menita sa balanseze amenintarea iraniana, care dispune de circa 2000-2500 de rachete balistice si de croaziera, in perspectiva tratativelor de reinstaurare a acordului de limitare a ambitiilor nucleare ale Iranului, JCPOA, abandonat de administratia Trump in 2018.
Nu este inca dat publicitatii unde vor fi instalate aceste baterii si nici numarul lor sau daca vor fi cele achizitionate pentru apararea antiaeriana a capitalei americane.