Daca ministrul Ciuca ar fi avut onoare si daca ar fi tinut la onoarea armatei romane, el si-ar fi oferit demisia deja. Insa acest lucru este departe de a se intimpla, in schimb fostul “sef al Armatei Mele” continua sa se baricadeze succesiv in spatele unor valuri de dezinformari si manipulari ale opiniei publice. E greu de imaginat ca ceva ar mai putea salva onoarea generalului Ciuca si poate acesta este motivul pentru care acesta continua sa se cramponeze de o situatie pierduta iremediabil.
“Trebuie sa cautam instrumente financiare de finantare mai agile si sa investim mai inteligent, pentru ca nu conteaza doar marimea sumele de bani cheltuite pe aparare ci si calitatea cheltuielilor de aparare, trebuie sa continuam sa investim in tehnologii moderne deoarece nu putem sa contracaram amenintarile viitorului cu echipamente de ieri”,
afirma acesta in Octombrie 2020, ca invitat la Forumul “Bucuresti 2020”,
Dupa care ar fi trebuit sa continue :
“Ca militar, fost Sef al Armatei si ulterior Ministru al Apararii ma simt responsabil de esecul meu personal si al personalului din subordine in indeplinirea acestor doua obiective. Este momentul sa recunoastem ca cele doua configuratii ale sistemelor Patriot si HIMARS, achizitionate de catre MApN sub comanda mea, apartin trecutului, iar decizia achizitionarii lor a fost una inoportuna. Prin decizia achizitionarii acestor configuratii depasite s-au creat premisele crearii unor prejudicii financiare semnificative, multe din echipamentele achizitionate necesitind a fi inlocuite in urmatorii citiva ani, pentru a le face capabile sa faca fata amenintarilor actuale.
In acelasi timp, imi asum si actiunile de evitare, escamotare si pervetire pina la anulare a programelor de offset, care ar fi trebuit aplicate conform legislatiei existente, cit si actiunile care au condus la modificarea acestei legislatii pentru eliminarea offsetului in programele de achizitii de tip FMS ( G2G), justificindu-le ca fiind determinate de indeplinirea “interesului esential de securitate” care este “partenariatul strategic cu Statele Unite ale Americii”.
De la “MApN a ajutat economia Nationala” la “Operatorii economici de stat trebuie sa-si modernizeze capacitatile de productie”
Initial, in urma cu un an de zile, la inceputul lui Februarie 2020, Ionel Ciuca isi lua avint, sau poate conta pe nebagarea de seama si nepriceperea generala si declara voiniceste :
N.I.C.: Răspunsul la această întrebare va fi cât se poate de concis. Dacă am identificat ceva care funcţionează, atunci trebuie să-l multiplicăm şi să urmăm o experienţă care este deja funcţională şi produce consecinţe. În ceea ce priveşte partea de offset, există o decizie la nivelul guvernului, sunt discuţii pe care le-am avut cu celelalte structuri care răspund de înzestrarea Armatei şi opţiunea este ca, indiferent ce procedură de achiziţie vom derula, aceasta să se concretizeze în offset cu beneficii pentru industria românească.
Insa “curajul” avea sa-l paraseasca curind fiind inlocuit cu o avalansa de manipulari si dezinformari.
Mai intii avea sa declare la audierele din Parlament ca “aaa…aa..Offsetul in contractele G2G nu poate fi concretizat in legislatia nationala pentru ca este legiferat la nivelul UE”, o informatie falsa dealtfel,
Dupa care avea sa adauge mai cu jumatate de gura : “dealtfel tot ce am desfasurat pina acum, cu exceptia contractelor guvern la guvern sunt prevazute cu conditii de offset”. Iarasi o informatie falsa.
Dupa un an in care a fost ocupat cu campania electorala, generalul Ciuca debuteaza anul 2021 in forta, aruncind succesiv valuri dupa valuri de dezinformare si manipulare, menite parca sa stearga orice urma a offsetului, si sa creeze o realitate paralela, menite fie sa indrepte atentia catre niste subiecte false fie sa dea un inteles diferit offsetului de cel care este incetatenit si stipulat inclusiv in legislatia nationala.
Asta in pofida faptului ca offsetul s-a dovedit in decursul a zeci de ani de practica ca fiind singura pirghie capabila sa realizeze dezideratele legate de sustenabilitatate si viabilitatea programelor pe toata durata de viata a produselor achizitionate, pe baza conditiilor de transfer de tehnologie si de export convenite de partile semnatare ale contractelor de achizitie.
Asemenea conditii se negociaza greu insa, necesita multa munca, pasiune chiar si…din nou munca, o perspectiva deloc imbietoare pentru cei care, militari si civili deopotriva, s-au invatat la cheltuirea banului public fara nici un fel de responsabilitate, si care au devenit specialisti in ceremonii si taieri de panglici. Asta in timp ce OCATS, Oficiul pentru Compensari Achizitii de Tehnica Speciala, aflat in organigrama Ministerului Economiei a fost anihilat de generalisimii din serviciile secrete si din armata, cei care populeaza “cimpul tactic” al comisionarilor contractelor de armament.
Intr-atit a prins acest procedeu incit atentia s-a mutat pe momentul in care mai soseste vreun avion sau vreun vapor, moment in care tot mediul on-line erupe ca un vulcan.
Pentru o vreme, Ministerul Apararii Nationale si generalul Ionel Ciuca au reusit sa pacaleasca opinia publica propagind, prin “canalele de stiri militare”, pe post de surogat al offsetului, sintagma “fabricat in Romania”.
Rind pe rind transportoarele Piranha V, Camioanele Iveco se “fabricau” in Romania. Chiar daca, asa cum am aratat, maximum la care s-ar putea ajunge intr-o ultima etapa a programului, pentru un numar redus de unitati, ar fi o asamblare pornind de la structura sudata la transportor si de la sasiu la camion. Transferul de tehnologii reducindu-se la o instalatie de sablare si una de vopsire in cazul Piranha V...
Insa asta nu a impiedicat vectorii de dezinformare media, sa avanseze afirmatii care mai de care mai hazardate si neadevarate, mergindu-se pina acolo incit chiar si la un program, achizitia Bateriilor de Coasta ( SIML), unde asa zisa “capacitatea de mentenanta” este prevazuta in corpul legii sa fie achiztionata cu bani pesin, acestea sa titreze mare “Guvernul Citu cere in schimb o uzina”.
Eu nu stiu pe ce a cheltuit generalul Gherghe fondurile acelea de razboi, insa imi este clar ca ministerul domnului Ciuca se afla de o lunga perioada intr-un razboi mediatic cu adevarul si cu poporul pe care ar trebui sa-l slujeasca.
Caci urmatorul pas a fost o dezinformare de proportii, care nu a facut altceva decit sa scoata in evidenta prapastia care se adinceste tot mai mult intre conducerea MApN si cetatenii acestei tari. Caci ce altceva poti sa intelegi citind afirmatii de genul :
“Ciucă a mai precizat că MApN a ajutat economia naţională, în acest an, cu aproape 4 miliarde de lei. Cei mai mulţi bani dintre aceştia, 2,3 miliarde lei, au fost cheltuiţi pe echipamente, materiale şi lucrări de infrastructură.”
Acesta fiind un moment in care te opresti si-ti pui intrebarea : “A cui Armata este aceasta ?” Cum adica MApN “a ajutat” economia nationala ? Adica MApN-ul asta este un fel de stat in stat, ca si MI-ul, ca si METROREX-ul, “ne dati banii si treaba noastra ce facem cu ei, dar pentru ca suntem baieti buni, hai luati si voi de aici un pic de dezinformare si ceva firimituri”.
In ce tara din lume, in afara de tarile bananiere, s-a mai pomenit asa ceva ?
Un Minister al Apararii COMPLET SCAPAT DE SUB CONTROLUL SOCIETATII CIVILE, complet scapat de sub autoritatea Primului Ministru, complet scapat de sub controlul Parlamentului, care a ajuns un stat in stat, sub acoperirea unor fumigene de genul “partenariatul strategic”, “interesul esential de securitate”, “primii la 2 %” si alte asemenea fabricatii care nu justifica in nici un fel cheltuirea discretionara si arbitrara, lipsita de transparenta, a banului public, in dispretul Constitutiei si a legilor tarii !
Dealtfel, dupa cum am vazut, nu era vorba decit de o alta dezinformare, miliardele platite mergind direct in conturile firmelor IVECO si General Dynamics, prin intermediul filialelor deschise in Romania si nicidecum acel “transfer de tehnologii” si crearea acelor locuri de munca cu “valoare adaugata ridicata”.
Si, ca si cum acest lucru nu ar fi fost indeajuns, in urma cu doua saptamini s-a consumat un episod jalnic, penibil, care nu a facut decit sa vina sa demonstreze ca totul a fost o MARE MINICIUNA. Toate acele “activitati” si acea strinsa cooperare cu Ministrul Economiei, tot acel plan, toate acele schimbari legislative, toate acele cuvintari cu “vom face si vom drege” nu au fost decit propaganda ieftina. Timp in care se mai facea un contract, se mai plateau niste bani, musai in avans, si bineinteles tot fara offset.
Ministrul Ciuca a “convocat” pur si simplu “operatorii economici de stat din industria de aparare”, cei care nu beneficiasera de nici un leut din cele 4 miliarde dirijate catre operatori economici straini cu filiale de reprezentare deschise in ROmania, si le-a transmis ca sunt pe cont propriu, trebuie sa-si modernizeze capacitatile de productie, “pentru a se adapta la noile tehnologiii de care Armatele ( mai ales armata Lui ) au nevoie in Secolul XXI”
Iar ca ultim surogat pentru offset a venit cu o noua tinta falsa : Va sustine dezvoltarea si modernizarea acestora prin colaborarea cu faimoasa “Agentie pentru Tehnica si Tehnologii Militare” , cea care a “inventat” faimoasa IZOLETA.
Asta in timp ce la Ministerul Economiei, mostenitorul imperiului AGEXIMCO, Claudiu Nasui, continua sa mentina nefunctional, cu un umar insuficient de personal si cu o activitate total lipsita de transparenta, Oficiul pentru Compensari Achizitii de Tehnica Speciala-OCATS-, organismul care ar fi trebuit sa puna in aplicare legislatia de offset prin care Romania ar fi putut benificia de acele investitii si transferuri de tehnologie in valoare de miliarde de dolari.
Referinte:
- https://www.agerpres.ro/politica/2021/03/17/ciuca-este-necesar-ca-operatorii-de-stat-din-industria-nationala-de-aparare-sa-si-modernizeze-capacitatile-de-productie–679638