Ministrul Ciuca la Cugir. Stafia lui Ceausescu bintuie Romania

Ministrul Ciuca la Cugir. Cugir, IAv Craiova, UM Bucuresti, “fabrica” Iveco. Ce au toate acestea in comun ?

O Stafie bintuie Romania. A reaparut moda vizitelor de lucru, a discursurilor in traditia cunoscuta a limbii de lemn : “A fost reafirmată cât se poate de clar, prin vocea premierului, viziunea strategică… “, “”Am asigurat, atât conducerea Guvernului, cât și pe reprezentanții..” Nicolae Ionel Ciuca, Cugir, Romania, Mai 2020.

15 Mai 2020. Ministrul Apararii, Ciuca, era intr-o “efervescenta” cu MEC, cu RoMARM…

La sfirsitul anilor 80, declinul activitatii economice era compensat de propaganda si butaforie. Industria de aparare si in special cea de aviatie, de tip peronist, autarhic si monoclient, a lui Nicolae Ceausescu, mare consumatoare de importuri, producea escadrile de avioane si elicoptere cu echipamente naveta, ramase dezmembrate prin halele de la Brasov si Craiova.

Erau vremurile cind “ministrul” Teodorescu cutreiera tara intr-un alai de Dacii negre, aruncind cu promisiuni “oamenilor muncii”, in adunarile desfasurate de obicei la cantina fabricii, de unde aflam ca partidul, guvernul si maritul conducator aveau strategii, programe, si tot balastul de retorica si propaganda specifice acelor ani. Bineinteles nu inainte de a fi avut o sedinta cu conducerea unde sa i se fi raportat indeplinirea si depasirea indicatorilor economici.

Intr-un alt context, la distanta de 30 ani, pe ruinile a ce a mai ramas dupa ce s-a distrus tot know-how-ul existent si s-a pierdut majoritatea corpului ingineresc cu experienta, o alta caravana a propagandei strabate drumurile tarii, promitind exact ceea ce nu poate sa livreze, pentru ca, asa cum voi arata in curind, au interzis pur si simplu prin lege.

Ma refer la Legea de functionare a MApN, unde, printr-un articol introdus in anul 2016, industria autohtona este exceptata de la participarea la programele de inzestrare efectuate prin metoda preferata a MApN, cele asa zisul contract de la guvern-la guvern.

Iar in celelalte contracte, cum ar fi cel de transportor, rachetele Spike, etc, documentatia a fost intocmita in asa fel incit offsetul sa fie evitat cit mai mult si inlcocuti propagandistic cu pagubitorul “fabricat in Romania”. Caci, asa cum am aratat deja in cazul Spaniei, acesta modalitate de implicare a industriei nationale este in cel mai bun caz discutabila si nu produce efecte durabile asupra starii industriei de profil.

Daca ministrul Ciuca avea o strategie, asa dupa cum afirma la Cugir, nu era nevoie sa mearga in acest turneu electoral prin tara. Era suficient ca in OUG-ul recent, prin care s-a modificat Legea de functionare a MApN, sa abroge articolul de lege, pe care l-a promovat impreuna cu ministrul Motoc, pe vremea cind era Seful Statului Major, prin care au interzis offsetul in asa zisele contracte guvern la guvern ( unic in lume). Iar ministrul Virgil Popescu sa schimbe paragraful de lege din legea offsetului, pe care tot militarii l-au alterat in 2002, prin care offsetul sa devina criteriu in licitatie si nu lasat la discretia furnizorului, ca un contract cadru incheiat la 60 zile dupa semnarea achizitiei. Aceasta fiind una din lectiile invatate de spanioli cu 40 ani in urma !

Sunt, iata, 5 ani de la discursul lansarii pactului pentru 2 %, si totul a ramas pe hirtie. Urma ca “armata poate sa devina un furnior de dezvoltare economica…investitii straine…locuri de munca pentru romani…un acord implicit pentru dezvoltarea industriei nationale de aparare”, insa un an mai tirziu armata a intors armele, si inaintea inceperii cheltuielilor de amploare , s-a asigurat ca nu va fi nici o implicare a industriei autohtone in programele de inzestrare.

Foto : Nicolae Ciuca si premierul Orban la Cugir; Credit : pagina de FB a lui Nicolae Ciuca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Domnule, stii ca poti fi acuzat de TRADARE ?

Fri May 22 , 2020
Intilnirea dura deja de o ora. Cu o seara inainte primisem un telefon de la Dumitru Costin, Presedintele BNS : “Vino maine la Bucuresti, te rog, te pun in fata Ministrului Apararii si generalilor”. A doua zi, cu ultimii bani din casa pe luna in curs, am luat un bilet la tren si am plecat la lupta. Eram acum in sala mare de conferinte de la MApN, de partea cealalta a mesei fiind ministrul Sorin Fruzaverde si toata conducerea Ministerului. Avusesem timp sa-i identific si studiez pe citiva dintre generali, cel mai proeminent fiind generalul Badalan, Seful Statului Major General. De citeva ori privirile ni se […]