Modul in care s-au realizat achizitiile rachetelor antitanc Spike scoate inca o data in evidenta un adevar dureros, prezent in toate achizitiile majore realizate de Ministerul Apararii : achizitiile s-au realizat in transe, fara implicarea industriei nationale, cu incalcarea legislatiei existente in domeniul offsetului.
S-a cheltuit astfel o suma considerabila de bani, pe un volum semnificativ de sisteme de generatia a 4a, care incepind cu anul 2018 au inceput sa fie inlocuite cu cele din generatia a 5a, cu peformante mult imbunatatite capabile sa faca fata cu succes la noile tipuri de amenintari, reprezentate de tancurile T-90 si T-14.
Se poate constata si in acest caz lipsa unui plan coerent, care sa maximizeze utilizarea bugetului limitat destinat achizitiilor cit si lipsa oricarei preocupari pentru implicarea graduala a industriei nationale, care sa asigure baza economica necesara mentinerii unui buget de achizitii din ce in ce mai ambitios si de sustinere a cheltuielilor logistice si operationale care vor creste proportional.
Drept referinta, vom folosi si de aceasta data exemplul Poloniei, tara cit se poate de similara cu Romania la momentul anilor 90. Polonia fiind o tara care dupa cum am vazut deja, a cunoscut din acel moment, atit in plan economic general cit si in domeniul industriei de aparare si aviatie, o dezvoltare exploziva, daca este sa o comparam cu Romania.
Aceasta a avut loc in paralel cu o crestere reala a capabilitatilor fortelor armate, atit cele furnizate de performantele echipamentelor procurate cit si de asigurarea logistica, de baza financiara si economica, dezvoltate treptat pe baza programelor de offset.
Adevarul #1 : 500 milioane Euro cheltuite cu 0 % offset
Comparativ cu Polonia care, dupa cum vom vedea, a avut inca de la inceput, ca si in programele trecute in revista pina acum, F-16, Wisla-Patriot, Elicopterul de transport, o strategie clara, care sa implice si industria nationala prin intermediul programelor de offset, in Romania achizitiile s-au facut in transe, banii fiind pur si simplu cheltuiti pe masura ce erau disponibili, fara a se fi luat in calcul si o implicare pe termen lung a industriei de aparare.
Aceasta modalitate, a achizitionarii in transe, practicata cu precadere si aproape exclusiv de Bucuresti, anuleaza din start o pirghie puternica in negocierile de offset, datorita fragmentarii volumului si a valorii achizitiei, aratind de fapt o desconsiderare a politicilor de participare industriala, de catre ofiterii superiori si generalii din conducerea MApN.
Si astfel, azi un pic, maine inca un pic si pic cu pic, sau cum se mai spune, pas cu pas, se aduna sume exorbitante in timp ce deficitul balantei comerciale creste, datoria externa prin care sunt finantate aceste achizitii creste, industria autohtona este pusa la pamint, specialistii existenti si generatiile care ar fi urmat iau calea emigrarii.
Hotarirea de Guvern din 2015 a inclus si un paragraf prin care se mandata expres Ministerul Economiei sa incheie contractul aferent de offset, echivalent cu 80 % din valoarea contractului, in termen de 60 zile de la data semnarii.
De loc surprinzator, am putut afla din recent lansatul Plan de Investitii si Relansare Economica ca, valoarea compensarilor ( offsetului ) pentru ultimele doua achizitii, este absolut infima, vreo 2-3 milioane de euro, desi, cum altfel, acestea au fost platite cu scrupulozitate de fiecare data in avans.
O asemenea situatie conduce cu gindul la incalcarea prevederilor legislatiei in vigoare, care contin si pedespe, inclusiv de natura penala, pentru nepunerea in aplicare, nu exista nici un indiciu ca guvernantii de la Bucuresti ar intentiona transpunerea acestora in realitate. Dimpotriva.
Si un detaliu, aparent minor. Contractul a fost semnat, ca si altele citeva din domeniul apararii, la sfirsitul anului financiar, pentru a incarca deficitul bugetar care era prea mic. Cu chiu cu vai s-a ajuns pentru anul 2015 la 1.5 % din PIB, desi ar fi fost mult mai indicat sa se realizeze acest lucru prin investitii in sectoarele educatiei si sanatatii, declarate prioritare de guvernul acelei perioade. Dar ce mai contau 100 de milioane…pic, pic, pic…
Adevarul #2 : Buget excesiv alocat raportat la prioritatile sistemului de aparare
Achizitia din 2015 a unor rachete pentru care exista deja un stoc suficient daca ar fi sa ne raportam la situatia din alte tari, atunci cind se stia deja de existenta rachetelor din generatia a 5-a, LR2, mult mai potrivite, vom vedea si de ce, pentru echiparea turelelor MLI-84 si ale viitoarelor Piranha, este cit se poate de relevanta pentru lipsa unei strategii coerente in domeniul achizitiilor.
In 2015, daca ar fi fost o nevoie imediata, aceea ar fi fost, de departe, reprezentata de bateriile de antinava de coasta, al caror proces de achizitie inceput abia in 2018 a esuat repetat in ultimii citiva ani.
Nota : In timp ce redactam aceasta analiza a fost anuntat proiectul unei noi Hotariri de Guvern menit sa anuleze licitatia inceputa in 2018 si sa acorde contractul Guvernului Statelor Unite ale Americii, crescindu-se valoarea aprobata a contractului cu peste 40 % (60 milioane de Euro) !
In acel moment existau deja 1000 de rachete Spike-ER destinate echiparii celor 24 de elicoptere PUMA-SOCAT. Acest numar depasea valoarea cumulata a echiparilor celor 24 elicoptere TIGER spaniole ( 200 buc.) si a celor 50-60 de A-129 italiene ( 750 buc ) acestea fiind elicoptere dedicate luptei antitanc si nu elicoptere de transport, pompos denumite “multi=rol” cum este elicopterul PUMA total neprotejat si nepotrivit pentru astfel de misiuni.
Un numar deja mult prea mare din cite se poate observa, mai ales ca elicopterul PUMA, nefiind destinat luptei antitanc, ar avea un grad de supravietuire extrem de redus, in cazul in care ar fi folosit in aceasta directie, scopul echiparii putind fi cel mult unul pur defensiv.
Existau deasemenea si un numar suficient de rachete Spike LR pentru masinile de lupta ale infanteriei MLI-84, astfel ca aceasta achizitie intempestiva, neinclusa la acea vreme in programele de inarmare aprobate, justificata ca fiind necesara pentru “completarea necesarului de munitie”, sa poata fi considerata total inoportuna.
Adevarul # 3: Polonia offset de 100%.
Nu cred ca mai mira pe nimeni in acest moment sa afle ca si la aceasta tranzactie polonezii au negociat si obtinut offset. 100 %.
Ce inseamna asta ?
Cu riscul de a ma repeta, pentru ca exista confuzia intretinuta si propagata ca offsetul inseamna acolo niste firimituri aruncate, sub forma de asamblare, vopsire, instalare cabine si mai recent un cuvint care pare sa exercite o atractie deosebta datorita sonoritatii si mai putin a valorii economice: mentenanta.
Offsetul inseamna EXPORTURI, transferuri de tehnologii si INVESTITII, care sa echilibreze valoric valoarea banilor platiti furnizorului, pe care acesta le asigura pe perioada indeplinirii contractului. Alese cu grija, domeniile in care se efectueaza aceste activitati, care sunt responsabilitatea furnizorului si care in perioada recenta au inceput sa mai fie cunoscute si sub denumirea de “Participare Industriala”, pot asigura continuarea si dezvoltarea activitatii economice si dupa incetarea contractului principal de achizitie.
Contractul de achizitie semnat de Polonia in 2003, a cuprins un numar de 2675 rachete LR/MR si 264 lansatoare pentru o suma de 512 milioane de dolari fiind acompaniat si de un contract de 100 % offset. Printre componentele care au fost fabricate in Polonia s-au numarat si un numar de 2000 motoare, boosterele si motorul principal, si un numar egal de incarcaturi explozive, care au fost EXPORTATE in Israel. Firma ZM Mesko, care face parte din concernul Bumar, a fost beneficiara tehnologiilor de fabricatie transferate in costul acestui contract, care apoi au putut fi folosite la dezvoltarea pe plan local a rachetelor Pirat cu lansator unic-pe linga fabricatia rachetelor LR/MR.
Treptat intreaga gama de tehnologii necesare fabricarii rachetelor, mai putin capul de cautare cu camera termica, au fost transferate catre firma poloneza. Recent a fost anuntata coproductia pe plan local a rachetelor cu raza scurta, 2000 m, Spike SR si intregrarea ZM Mesko in lantul de furnizori ai Rafael, inclusiv pentru incarcaturile explozive.
Va URMA-
In partea a 2-a Adevarurile #4 si #5
Adevarul #4 : Performantele rachetelor din generatia a 4-a, Spike LR si ER, sunt depasite.
Pentru cine a fost atent, anuntul facut recent privind achizitia IFv-urilor Lynx de catre Ungaria, prezinta un detaliu interesant, si anume, acestea vor fi echipate cu rachete Spike LR2, acestea facind parte din generatia a 5a de rachete antitanc.
Nu tin cu ursul dar colind de ceva vreme unitatile de productie pentru aparare. Hai sa fim onesti si sa recunoastem ca nu avem cum sa producem rachete Spike oricat am vrea noi. Capacitatile de productie au ramas la nivelul anilor 80 in 90% din unitatile industriei de aparare. Singura care ar mai emite ceva pretenti ar fi Aerostarul, dar cu rezerve mari in privinta integrarii productiei de componente electronice. Maximum ce putem face e sa montam subansamable mecanice mari si sa integram armamente/echipamente gata fabricate.Majoritatea fabricilor de echipamente militare sunt golite de personal, cu linii de fabricatie din anii 60-70 si cu datorii acumulate de zeci de ani la bugetul de stat sau la furnizori (multi dintre ei disparuti de mult) Deci despre ce vorbim? Care offset? Cu ce? cu cine? Si mai e un aspect: chiar daca s-ar incepe o retehnologizare si o repopulare a unitatilor de productie, vor trce probabil mai mult de 5-6 ani cand acestea vor fi capabile sa asimilleze in fabricatie un produs de geberatie noua. Ori timpul ne cam preseaza, precum vedeti. .
Voinea, asa cum am scris in alte articole demersurile mele au inceput inca din 2016. Ma refer la cele de data mai noua altfel ele dateaza de la inceputul guvernarii CDR anul 1997.De fiecare data s-au gasit motive, majoritatea similare cu cele mentionate de tine. Este drept ca odata cu trecerea timpului carentele mentionate s-au acutizat. De produs orice se poate produce. Trebuie sa fie doar rentabil si atunci se gasesc si banii necesari. Si atunci e firesc ca sa nu se puna problema producerii de rachete, de transportoare, sau avioane. Desi asamablarea este o metoda preferata de firmele exportatoare ea nu mai reprezinta un offset “inteligent”. Am avut privilegiul, fiind copil la vremea aceea sa vad ICA GHimbav cind se asamblau primele doua Allouete. Era doar un lant la poarta si o aleea cu pietris acolo unde se facusera pina atunci planoare sub conducerea lui Iosif Silimon pe care l-am cunoscut cu acel prilej…Am revazut apoi uzina la diferite momente, pe masura ce crestea. Am facut practica in toate uzinele de aviatie si apoi am lucrat la ICA devenita IAR BRasov incepind cu anul 1984. Craiova ca s-a nascut din nimic in plin cimp. La inceput erau duse echipe de muncitori de la Bacau, care stateau la Hanul doctorului..apoi a inept sa functioneze autonom. Evident ca nu se mai pune problema reinceperii unor astfel de programe care, in afara de 1-11 care a pus pe butuci restul industriei, acolo intrind la aceea vreme aproape jumatate de miliard de lire sterline…, si-au avut rostul lor la acea vreme…De 20 ani lucrind la firmele din domeniu de pe ambele maluri ale atlaticului vad cum se face offset si cum se dezvolta industrii acolo unde erau cimpuri goale. Pentru ca toata lumea face offset. Inclusiv Japonia acolo unde Mitsubishi dupa ce a facut 20 ani slats si flaps pentru Boeing si Bombardier a trecut in 2008 la proiectul unui avion regional. I-am vazut crescind de la zero practic…Si inca odata subliniez nu aceasta ar fi calea pentru Romania. Insa offset se poate face. Au facut turcii in anii 80 la F-16 pe vremea cind erau pe niciundelea. Acolo unde sunt si acum si spun asta pentru ca am lucrat cu ingineri veniti de la TAI care erau foarte, foarte slab pregatiti. E greu cu primul pas mai ales cind nu exista o viziune, si nu o exista si nu a existat o viziune pentru ca nu numai ca nu a interesat pe nimeni insa toti “factorii” si mai ales cei de la armata au sabotat aceasta politica economica pentru a-si promoa interesele personale. Asa s-a ajuns la penibilele programe Lancer si SOCAT risipindu-se ani pretiosi si bani la fel de pretiosi in anii 90, asa s-au risipit anii 2000 degeaba, asa s-a ajuns la cumpararea hirburilor din Portugalia, si la cheltuirea acum a unor sume exorbitante pe niste programe gen Piranha, Iveco unde se putea face usor un offset consistent si viabil economic. In privinta rachetelor SPike, polonezii au facut un offset substantial, la fel cum au facut la transportoarele Patria ca sa nu mai vorbim la programul F-16. Dar au facut si la programul Agusta si pina si la Patriot.Am vazut colindatori inca de pe vrema “ministrului” Teodorescu la sfirsitul anilor 80. La achizitiile si bugetul pe care si-l propune acum Romania ar trebui ca in 5 ani offstul sa creasca progresiv 25, 50, 100, 200, 300 milioane pe an, a se vedea offsetul Poloniei la programul P&W. Problema cea mare in Romania nu este nici lipsa specialistilor nici lipsa banilor, nici macar a unei strategii, problema sunt romanii insisi cei care vor cauta sa-ti demonstreze ca nu se poate. Ca ingineri suntem mult mai bine pregatiti decit polonezii de exemplu, in schimb avem mari lipsuri pe partea de caracter, pentru noi este mai important sa o facem pe desteptii decit sa facem sau sa contribuim cu ceva la succesul unei echipe. Nu stiu ce timp preseaza Romania care nu este amenintata de nici un conflict, Rusia asa cum s-a vazut fiind mult prea slaba pentru a face fata chiar si unei armate numeric inferiaore, fara aviatie, fara tancuri. E o scuza care a functionat si in 2013 si din 2017 incoace. Vine ca o manusa pentru generalii care acorda contracte cu dedicatie, fie GDELS fie Iveco fie Kongsberg. PS: offsetul nu trebuie sa se faca neaparat in companiile actuale ale ROMARM.