In memoria celui care a fost un camarad si caracter deosebit, Mihai Rotaru, pentru toleranta, intelegerea si maturitatea dovedite, un om e o aleasa tinuta morala si profesionala.
Prolog
Ofiterul de Securitate care raspundea de “obiectivul” unde lucram de 4 ani, detasat fiind in economia nationala, sedea pe canapeaua din sufragerie de unde ne fixa cu o privire nu tocmai prietenoasa pe mine si pe Anca.
“Am auzit ca ai video, spuse. Am venit sa vad si eu un film”…era nervos..continua sa ma fixeze cu privirea…”NU E BINE MA DANE ! nu e bine deloc…esti un non-conformist…”…o ceata groasa imi coborise pe ochi, in minte imi rasuna glasul tatii :
“Vezi-ti mah de treaba, ca nu o sa schimbi tu lumea…o sa te ia astia si o sa te bage la beci…si o sa te bata bine…”
Trecusera citeva luni de la episodul “judecatii”, timp in care primisem “semnale” insa in dupa amiaza aceea nu eram pregatit…insa totul incepuse cu aproape 10 ani inainte…
Tovarasi, eu il propun pe tovarasul Simota
Au fost odata alegeri libere in Academia Tehnica Militara
Eram deja in anul 2 de Academie, ingineri, avioane si motoare de aviatie la Academia Tehnica Miltara. Dupa primul an ajunsesem deja un “caz”, Aflasem asta in prima zi, la revenirea din vacanta de vara de dupa anul 1. Atunci cind la primul careu s-a apropiat de grupa noastra unul dintre pifani care m-a intrebat “conspirativ” : “psst, cine-s Bunescu si M ?”. Zic : “eu sunt Bunescu si ala de acolo e M”, si vad fata lui ca se schimba intr-un “wow”. Colegii rideau in jur, eu si cu Jean luasem deja locul “cazurilor” S, C si C…
Eram toti adunati in amfiteatru si sedinta de UTC a catedrei de aviatie incepuse de citeva minute. Primul punct la ordinea de zi, alegerea noului Secretar al organizatiei. Cca 140 de elevi, anii 1-5 ingineri si 1-3 subigineri. In primul rind locotenentii din anul 5, la prezidiu, o masa lunga pe linga birou, secretarul de partid, col. ing. C. Invitati, “nea Fane”, generalul Ispas Stefan, fostul Sef al Directiei Inzestrarii si primul sef al CNIAR, demis de tovarasha academician doctor si trimis la Academie, col. ing Avadani, lt. col.ing Steflea, si inca citiva profesori si asistenti.
“Tovarasi, la primul punct al ordinii de zi, avem alegerea noului birou si al noului secretar…bla, bla…Stiam cu totii ca propunerea sau alegerea mai bine zis era deja aprobata, totul era o formalitate si o mascarada, cam cum fac acum Ciuca cu Petrescu, cu Incicas si cu servantii din Parlament.
Tovarasi, pentru functia de secretar il propun pe tovarasul Lazar. Tovarasul este un element de nadejde, membru de partid inca de pe bancile Liceului Militar, aplica invatatura partidului…bla, bla..”
Termina si da din nou cuvintul “presedintelui” de sedinta sa supuna la vot…
Mina mea era deja pe sus.
“Da, tovarasul, vreti sa spuneti si dumneavoastra ceva ?”
Ma ridic in picioare. Lung; slab, cintaream vreo 80 kg la 1m-95 cm. Toate privirile erau acum atintite catre mine.
“Tovarasi zic, am si eu o propunere…pauza…si pina sa se dezmeticeasca…”IL PROPUN PE TOVARSUL SIMOTA”.
Parca le luasem aerul. Stupoare. Miscari de trupe in rindul 1. Locotenentii din anul 5 frematau. Cum sa vina cineva, dupa ce ei fusesera indoctrinati 5 ani de zile, erau deja acele elemente de nadejde ale partidului si sistemului, gata sa faca pasul in tarc, dupa ce-si abandonasera deja dreptul la demnitate si sa se situeze in afara sistemului. Un Rebel. Un non-conformist. Este ceea ce omul inregimentat intr-un sistem considera o amenintare.
“Cum isi permite tovarasul ? “, “Cine este tovarasul sa vina cu astfel de propuneri” si altele asmenea veneau una dupa alta de la cei citiva dintre ei care aveau deja in buzunar repartitii la Romtehnica, Escadrila Speciala, Escadrila MI-ului.
Nu simteam nimic. Nu aveam nici o emotie. Pur si simplu imi era indifferent. Simteam cum viata trece pe linga mine. “Je m-en fiche” urma sa-mi fie nick-name-ul dupa ce am ajuns in uzina…dar acum trebuia sa-i pun la punct pe baietii astia, care-si inchipuiau ca zorzoanele alea de la uniforma ii faceau mai destepti decit erau.
“Tovarasi, partidul nostru, democratia socialista, in spiritul invataturii si luptei…blah, blah mi se pare normal ca sa existe o diversitate, sa incurajam spiritul…” iar astia, ofiteri de acum aproape ca nu dadeau cu huo.
Ma asez, calm. Pe masa erau doua propuneri…insa prezidiul “delibera” auzeam frinturi..”il supunem pe Lazar”…cind il vad pe Jean M in picioare. Micut, slabutel, orfan de mic, crescut la casa de copii, neinfricat si destept.
Si Jean cind se pornea…si se porneste Jean…scapara..ochii ii scaparau…se certa cu ei deschis…moment in care “nea Fane” face un semn discret si sedinta se suspenda.
In jurul meu, ma uit, era cam gol. Jean era prea destept sa nu-si dea seama ca nu era bine sa fim vazuti impreuna. Dupa vreo 5 minute vine Lazar care era seful nostru de grupa si-mi spune sa ma duc cu el ca “nea Fane” vroia sa-mi vorbeasca.
La iesirea din amfiteatru erau niste culoare cu balustrada de fier de unde se vedea pina jos in hol. La una din ele era secretarul de partid, col. C, fuma tacticos si ginditor. M-a chemat la el si mi-a tinut un mic speech intr-o limba de lemn desavirsita, iar la sfirsit mi-a spus ” te duci inapoi, iti retragi propunerea, e mai bine pentru tine”.
Creadeam ca s-a terminat. “Hai ca ne asteapta domnul general”, imi spune Lazar. Intram intr-una din clase unde era nea Fane cu col. Steflea, care iese. Nea Fane era ingindurat, Simteam ca nu-i cade bine deloc. Imi parea rau, ii facusem destule in primul an, cazul meu ajunsese pina la secretarul de partid pe Academie, generalul Soare. In cazarma aia imputita si nenorocita unde ne tiram viata de pe o zi pe alta, nea Fane era ca un vint de primavara. Dar nici el nu ar fi putut sa faca aerul mai respirabil, insa mai erau si col. Rogobete, seful catedrei de electronica, col Stratulat seful catedrei de tancuri si masini auto, asistentii nostri, Soticescu, Pascu sau Orghidan…
Nea Fane era obosit si juca acum si intr-un rol care nu i se potrivea. Asa ca a fost scurt. “Decizia este a ta. Esti un om inteligent si stii ce ai de facut”.
Adevarul este ca habar nu aveam in momentul in care am iesit din sala de clasa si mpam indreptat spre amfiteatru. Desi in momentul ala i-as fi satisfacut orice mi-ar fi cerut. Am intrat apoi in amfiteatru, moment in care am stiut exact ce am de facut.
“Liniste tovarasi. Incepem sedinta. Tovarasul Bunescu doriti sa mai adaugati ceva ?”
“Tovarasi, am auzit punctele de vedere exprimate aici. Consider ca tovarasul Simota este candidatul cel mai potrivit si imi mentin propunerea”.
“Liniste tovarasi”…priviri sumbre. Intrebatoare. Nea Fane : Ciobotea, treceti la vot, mai !”
Tovarasi, cine este pentru tovarasul Lazar, mina sus !
Hopaaaaa. Iaca de. Nu prea se profilau prea mute maini in afara de anul 5 si 4. Si anul 3 la subingineri. Se numara, se mai numara inca o data. Nu iesea numarul…
Tovarasi, supunem la vot si a doua propunere. Cine este pentru tovarasul Simota ?
****
Adrian Simota habar nu a avut ce ii harazise destinul in acea dupa amiaza. “Vina” lui a fost ca avea profilul necesar pentru a-l invinge pe alesul sistemului. Provenea de la un liceu militar, era membru de partid, era in banca lui la vremea aceea.
Pentru noi ceilalti afost un moment care a contat. Cei din anul 3 si 4 erau pierduti multi dintre ei, angajati ferm intr-un sistem care nu tolera adevarul. “Disciplina liber consimtita” era, pentru multi dintre ei “crezul”, deja.
Dar pentru majoritatea celor din anul 2 si anul 1 a fost un moment cind multi si-au dat seama ca se poate si altfel.
In definitiv tocmai cistigasem primele si ultimele alegeri libere dintr-o scoala militara in Romania Comunista.
Din pacate acesta a ramas un moment izolat, iar sistemul nu da semne ca s-ar fi schimbat in vreun fel in Romania, nici acum la 30 ani de la schmibarea de regim.
“Speak truth in front of power”, dictonul sub care se cresc noi generatii de ofiteri la West Point sau la Navy sau Air Force Academy a ramas total necunoscut pentru generatii de noi si noi ofiteri si generali post decembristi.
