Apararea si Securitatea nationala devin doar niste concepte lipsite de continut atunci cind, asa cum aratam intr-un articol precedent, se porneste de la o Strategie de Aparare lipsita de substanta, care esueaza in definirea unor obiective si directii clare de actiune. Iar cind o strategie lipsita de continut este dublata de o tactica lipsita de specificitate, asa cum este Carta Alba a Apararii, in care elementele SMART ( SPECIFICE, MASURABILE, REALIZABILE, RELEVANTE, DELIMITATE IN TIMP ) sunt inlocuite de generalitati, zgomotul propagandei si al dezinformarii de tip fake news nu poate decit sa ascunda iminenta si dimensiunea dezastrului. Intr-un astfel de climat achizitiile de tehnica militara devin treptat o povara financiara greu de sustinut, starea operationala a tehnicii din dotare se inrautateste treptat in lipsa pieselor de schimb, munitiilor si asigurarii logistice, fiind astfel o adevarata amenintare la securitatea nationala.
Legea offsetului, in forma schimbata, contravine Constitutiei
M-am oprit intr-un episod anterior la raspunsul primit de la Administratia Prezidentiala la un prim memoriu, pe care il adresasem Presedintelui Klaus Iohannis, dar si presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, la care se adauga Presedintele COnsiliului Economic si Social prin care semnalam neconstitutionalitatea, potentiala, a unei legi organice, L354/2003, rezultata in urma unei modificari intreprinse pe vremea guvernului Ponta, pe baza careia se pornise un masiv program de achizitii de tehnica militara facut la cererea expresa a presedintelui Iohannis.
Desi prezentasem impactul negativ pe care il avea aplicarea acestei legi, in forma schimbata, asupra securitatii nationale si desi ambele tipuri de probleme, respectarea Constitutiei si Apararea Nationala intrau sub incidenta atributiilor Presedintelui Romaniei si ale CSAT, raspunsul primit atunci de la Adminsitratia Prezidentiala, a incercat o eschiva, trimitindu-ma la plimbare.
O amenintare la Securitatea nationala
Incercind sa previn perpetuarea a ceea ce parea in acel moment a fi o eroare, m-am adresat cu un nou Memoriu Presedintiei prin care aratam ca aplicarea in forma schimbata a Legii 354/2003 la elaborarea Legislatiei pentru achizitionarea sistemelor Patriot, HIMARS si a HG pentru achizitia corvetelor multifunctionale :
“aceste achizitii nu servesc si nu au in vedere interesele statului roman si afecteaza astfel in mod grav capacitatea de aparare pe termen mediu si lung” …”fara o minima preocupare pentru ceea ce este stipulat in art.135 din Constitutie si in Legislatia priving Apararea si Securitatea Nationala” :
Art. 3 Constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României următoarele:
f) subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social economice sau apărării naţionale;
si incheiam, atragind atentia :
“Implicatiile aprobarii legislatiei HIMARS si Patriot au creat consecinte deosebit de grave asupra economiei nationale cu impact negativ asupra capacitatii de finantare atat a unor viitoare achizitii cat si a creerii si mentinerii capacitatii operationale a acestor echipamente” ….
Memoriul continea si un Appendix, care prezenta date comparative ,existente la acea data, cu programe similare din Polonia, Danemarca sau Arabia Saudita (corvete) privind aplicarea offsetului.
Departamentul Securitatii Nationale este scos de la naftalina
Desi in Memoriu aratam cit se poate de clar, ca pe linga problema de Constitutionalitate, achizitiile practicate pe baza legislatiei existente reprezentau o amenintare la adresa securitatii nationale, in raspunsul, e drept ceva mai formal, la acest memoriu, in care eram instiintat ca acesta fusese inregistrat la Departamentul Securitatii Nationale, si ca” s-a dispus o analiza” in limitele “competentelor constitutionale si legale pe care le au Presedintele si Consiliul Suprem de Aparare a Tarii”, mi se trasmitea ca :
- politica de inzestrare si dotare a Armatei Romaniei este un atribut al Guvernului Romaniei prin Ministerul Apararii Nationale
- principala atributie a Consiliului (CSAT-ului) este concentrata in indeplinirea functiunii de organizare si coordinare unitara a activitatilor care privesc apararea tarii si securitatea nationala.
- si ca din corespodenta pe care o purtam problematica era deja cunoscuta la nivelul MApN
Vedem astfel cum, inca o data Institutia Prezidentiala, si CSAT-ul se derobau de atributii pe care le erau desemnate prin Constitutie si prin legislatia in vigoare si vom vedea acest lucru si in raspunsurile primite la memoriile ulterioare.
Din toata aceasta corespondenta vom vedea la sfirsit cum timp de patru ani de zile, nu numai ca nu s-a intreprins nici o masura de corectare a acestei anomalii legislative cu caracter antinational unicat la nivel international dar, s-a incercat constant mascarea acesteia in Hotaririle de Guvern ulterioare, atit cea pentru corvete cit si cea de camioane, cit si dezinformarea opiniei publice, incepind de la ministrul Mihai Fifor si primul Ministru Mihai Tudose si pina la mai noul ministru al Apararii, Ionel Ciuca, care a dezinformat constant atit in Parlament cit si in mass media, fostul ministru al Economiei Virgil Popescu, si la fostul Prim Ministru Ludovic Orban.
Sa mai adugam ca, de curind, generalul Ionel Ciuca a fost decorat cu Legiunea de Merit, de catre ambasada Statelor Unite la Bucuresti, pentru “devotament si altruism”.
One thought on “Achizitiile de tehnica militara-amenintare la adresa securitatii nationale”