“Opriti jaful tovarasi !”-Coruptia, amenintare la securitatea nationala.

“Fura cele trei mari unitati militare din zona de rup pamintul.”

Coruptia este o amenintare la securitatea nationala, cu radacini care sunt bine ancorate in anii de dictatura ai regimului comunist.

Era o dimineata cu un soare blind din toamna anului 1983 . Aerul racoros amortise regimentul de vinatoare-bombardament adunat in careu. Din cind in cind, cite un croncanit se mai auzea din crengile golite de frunze ale copacilor din jur.

Dupa maiorul Gheorghe, un comandant tinar si cumsecade, ajuns ulterior comandant al aviatiei, si capitanul Ionescu seful de stat major, vorbea acum secretarul de partid, un colonel in virsta, a carui bonomie nu se plia deloc pe tiparul pozitiei pe care o ocupa.

Proaspat repartizati cu citeva luni in inainte, aveam sa fim martorii unei scene ,care, si acum, ca si atunci, pare mai degraba inventata, visata, fiind imposibil de imaginat pentru niste ageamii, care abia paseau intr-o realitate desprinsa parca din filmele lui Guy Ritchie sau Quentin Tarantino.

“Opriti jaful tovarasi”, ne trezeste din amorteala glasul secretarului de partid.

“Tovarasi, am fost chemati ieri la primul secretar, secretarii de partid de la cele trei mari unitati din zona, care ne-a spus : “Opriti jaful tovarasi, fura cele trei mari unitati militare din zona de rup pamintul”.

Urmeaza un moment de consternare, stupoare, liniste. Comandantul privea linistit…Parca ceva nu era tocmai in regula. Ajuns aici colonelul trece la un ton parintesc : hai mai oameni buni, nu se poate asa ceva, s-au plins cooperativele si IAS-urile din zona ca le dispare recolta de pe cimp…

Careul se invioreaza brusc. Chicoteli, comentarii, cu greu comandantii de escadrila calmeaza amuzamentul general. Sesizind momentul jenant la care se ajunsese, maiorul Gheorghe preia comanda si da regimentului liber la program,

Nimic insa nu putea opri praduiala care se desfasura nestingherita seara de seara. Bietii tarani nu se puteau apara in fata grupelor de soldati, care defilau pe orizontul amurgului cu sacii plini de boabe de proumb in spate, dimineata mai ramind mici movile de boabe, acolo unde seara masinile lasau gramezi apreciabile, care puteau fi vazute de la distanta din autobuzele cu care ne intorceam in unitate de la hangare.

Blocurile din jurul unitatii erau inconjurate de “cotete”, unde personalul militar, de diferite categorii, crestea zeci de porci, sute de curci, gaini, pentru folosinta personala. In conditiile in care personalului ii era asigurata masa de trei ori pe zi la popota…

In locul acela uitat de lume din inima Baraganului, “statutul” de militar iti dadea automat si dreptul sa incalci legea, fara a avea nici o temere privind eventualele consecinte. De etica, morala, nici nu se punea problema. Cind am facut prima data ajutor de OS, aveam sa incep sa aflu si mecanismul, rind pe rind aparind unul dupa altul, citeva din figurile reprezentative ale regimentului : “Inginerule vezi ca am luat si eu o grupa de soldati sa lucreze la mine, pa”

Coruptia, omniprezenta in MApN, in perioada post decembrista

Doi ministri, trei sefi de State Majore, recolta DNA in doar citiva ani

Dupa 1990 aceasta stare de lucruri avea sa degenereze treptat si sa patrunda pina la cele mai inalte esaloane din Ministerul Aparari.

Afacerea Motorola, Afacerea Tofan au implicat nume sonore, generalul Stanculescu, care a scapat prin tergiversare si prescrierea faptelor, generalii Badalan si Mihai Popescu ambii fosti sefi ai Statului Major a Fortelor terestre, care au fost condamnati definitiv.

Fostii sefi ai Statului Major al Trupelor de Uscat, generalii, 4 stele ! Mihail Popescu si Eugen Badalan, condamnati in Afacerea Tofan

La fel si afacerea schimbului de tereneuri dintre MApN si Gigi Becali, in care au fost condamanti la inchisoare cu executare un fost ministru si un fost sef al SMG, generalul Dumitru Cioflina. Interesant in acest caz este modul in care condamnatul Cioflina s-a folosit fara nici un fel de scrupule de planul de aparare a tarii, pe perioada 1997-2000, pentru a include necesitatea unui punct de comanda fictiv la Stefanestii de Jos, cu scopul de a da un aspect de legalitate unei escrocherii, de duzina altfel, girate de “greutatea” hainei militare.

Victor Babiuc si Dumitru Cioflina ii fac cadou lui GIgi Becali 30 ha teren in..in..Voluntaaari !

Alte dosare de mai mica anvergura, ca cel din 2013, Dosarul “Mita pentru generali”, retinuti fiind Generali care luau shpaga pentru angajare sau trimitere la scoala militara si condamnati in 2015 , dosarul “Case pentru generali” care a dus la condamnarea generalilor (r) Dobritoiu si Medar, instrumentate in aceiasi perioada de timp, a anilor 2010-2016, scoteau in relief un stare de lucruri ingrijoratoare, legata de amploarea coruptiei, la cele mai inalte niveluri de conducere in Ministerul Apararii Nationale.

O disparitie miraculoasa

Dupa 2015 coruptia din MApN se evaporeaza in mod miraculos

Mai sus, am putut vedea cum, in anii post decembristi, coruptia evoluase de la micile gainarii din unitati, la marea coruptie, acolo unde se vehiculau sume de milioane de euro, la esaloanele superioare ale ministerului. Incepind cu anul 2015, coruptia din MApN dispare in mod miraculos de pe firmament.

In 2015 s-a petrecut un fapt care continua sa ramina oarecum intr-un con de umbra. Probabil, pentru ca din tot ce s-a petrecut ulterior nu ramine nici un motiv de mindrie, dimpotriva.

S-a dat semnalul, “goanei dupa angajarea de credite” pentru “indeplinirea angajamentului de 2 %”. Angajament existent numai in…Romania si necerut de nimeni in forma promovata cu asiduitate, in toate iesirile publice pe aceasta tema. Care prin vocea si vointa Presedintelui s-a hotarit sa fie o eleva fruntasa. La cheltuit. Shopping. Acelasi care promitea ca shopingul “poate” duce si revitalizarea industriei de aparare, crearea de locuri de munca…

Doar ca, promisiunile facute cu acel prilej de Presedintele Iohannis au ramas pina in prezent doar vorbe goale. Consecinta fiind pagube de miliarde de dolari aduse statului roman prin neaplicarea legislatiei de offset, cu incalcarea legii sau si mai grav prin amputarea legii pe baza furnizarii de informatii false Guvernului, CSAT-ului si Parlamentului, dupa cum am mai mentionat si vom vedea CU PROBE.

Romania a inceput asadar un amplu program de achizitii, minate de incalcari ale legislatiei si CP, pe care le-am semnalat atit Presedintiei si CSAT cit si organelor abilitate ale statului.

Ne amintim ca acest domeniu este unul “de referinta” pe plan international pentru marea coruptie. Am vazut deja doua exemple cel al Greciei si cel al Taiwanului. Notabil in cazul Greciei este ca anchetarea cazurilor de coruptie a inceput numai dupa instalarea crizei financiare, care a fost catalizatorul necesar pentru demararea unor actiuni pe scara larga, soldate cu trimiterea in judecata a doi fosti ministri ai apararii.

Din acest motiv am transmis, intr-unul dintre memoriile trimise la Presedintie si CSAT, citeva propuneri de schimbari legislative, in masura sa limiteze fenomenul coruptiei, asa cum sunt practicate in multe tari din UE si NATO.

Paradoxal, desi in plan international domeniul achizitiilor de tehnica militara este nenorocit de fenomenul extins al coruptiei, in Romania, o tara cu un indice al coruptiei care o plaseaza la coada Europei linga…Grecia, nu au fost nici macar suspiciuni de coruptie legate de marile contracte de achizitie.

Acestea s-au executat intodeauna pe “repede inainte”, sub pretextul amenintarii rusesti, majoritatea sub acoperirea elementului de unicat in legislatia internationala, care excepteaza contractele G2G de la aplicarea legislatiei de offset, introdus in legislatie pe baza furnizarii unor informatii false.

Opriti jaful si abuzurile din procesul de achizitii de tehnica militara !

Asa cum am aratat in analizele publicate pina acum, programele romanesti sunt caracterizate de doua tipuri de carente majore, care vor produce pagube de miliarde de dolari, prin incalcarea legislatiei in vigoare ! :

  • achizitionarea la suprapret a unor echipamente uzate, cu performante insuficiente, care vor necesita investitii semnificative pentru a putea fi imbunatatite la un standard decent insa oricum nesatisfacator, cazul programului F-16.
  • neaplicarea offsetului la contractele G2G si achizitionarea unor configuratii deja depasite moral cu performante marcate de lacune serioase, care vor necesita sume considerabile pentru a fi aduse la standardele care vor deveni actuale in citiva ani. Este cazul sistemului Patriot si vom vedea in curind a sistemului HIMARS, ambele efectuate pe repede inainte. Pagubele provin de neaplicarea offsetului ca urmare a furnizarii unor informatii false, pentru justificarea scoaterii de sub efectul acestuia si din costurile de inlocuire ale unor echipamente noi noute, a caror procurare nu se justifica datorita performantelor depasite.
  • neaplicarea offsetului la parametrii din legislatie. Este cazul contractelor Piranha V, IVECO unde propagandistic acesta este inlocuit cu “fabricat in Romania”.
  • evitarea offsetului prin frazeologii lispsite de validitate pentru a justifica achizitii doar prin contracte de tip G2G : cazul corvetelor si a rachetelor de coasta.
  • neaplicarea offsetului pur si simplu. Cazul rachetelor Spike

Toate ipostazele de mai sus ar fi putut fi evitate daca s-ar fi dorit si daca statul de drept ar fi functionat. Insa toate demersurile mele, intreprinse la institutiile cu rol de decizie din sistemul de aparare, cit si la organele de cercetare penala, au ramas fara nici un fel de urmari.

Ma indoiesc ca acest lucru se va intimpla in viitor ,desi ieri am observat un oarecare reviriment, in planul luptei impotriva coruptiei in organismul militar. Ma refer la anuntul facut de DNA privitor la faptele savirsite de niste ofiteri comandanti de unitate in sifonarea unor sume de bani din contractul de reabilitare a unei cazarmi la Deveselu. Sau, s-ar putea sa fie doar praf in ochi.

(1) https://adevarul.ro/news/societate/generalul-stanculescu-scapat-afacerea-motorola-prescriptia-faptelor-1_50abb5807c42d5a6637f0275/index.html

(2) https://observatornews.ro/social/coruptie-in-armata-romana-57158.html

(3) https://adevarul.ro/news/eveniment/aproape-100-militari-condamnati-curtea-suprema-dosarul-mita-generali-1_52833e8bc7b855ff56ed8871/index.html

(4) https://cursdeguvernare.ro/definitiv-inchisoare-cu-executare-pentru-gigi-becali-victor-babiuc-si-dumitru-cioflina.html

(5) https://www.cotidianul.ro/generalii-eugen-badalan-si-mihail-popescu-condamnati-definitiv-la-4-ani-cu-suspendare/

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Next Post

Carta Alba a Apararii-O Bila Neagra pentru Ministrul Ciuca

Mon Oct 5 , 2020
Carta Alba a Apararii, emisa de guvernul liberal, condus de Ludovic Orban, ar fi trebuit sa transpuna la nivel tactic obiectivele din Strategia Nationala de Aparare, obiectiv pe care si-l asuma din preambulul semnat de Ministrul Nicolae Ionel Ciuca : “Carta albă a apărării 2020 (CA20)este cel mai important document de implementare a Strategiei Naționale de Apărare a Țării 2020-2024, constituind, totodată, principalul document departamental de planificare la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, care fundamentează celelalte documente subsecvente, respectiv Strategia militară și Directiva de planificare a apărării” Si daca, din analiza facuta Strategiei de Aparare, se putea prezice esecul Statului Roman in asigurarea viabilitatii pe termen mediu […]